marţi, noiembrie 01, 2005

[200511012153] O clipire

Stau la masa, cu picioarele intinse pe pat, laptopul in fata, in difuzoare se aud versurile formatiei Beseech, albumul From A Bleeding Heart. Imi place vocea groasa a solistului si versurile imi aduc aminte de anii de liceu. Afara e un frig de ingheata aburii de apa pe care ii expiri. Caloriferul e si el aproape cald, adica si in casa e tot frig. Stau imbacat cu un pulover de lana iar mainile mi-au inghetat aproape pe tastatura.
Mainile reci... dar mintea imi zboara in alte locuri... ma gandesc la tine, ma gandesc ca tot ce a fost a fost doar o clipa. Ma gandesc ca se va pierde si tu si eu vom uita. Va veni ziua de maine si dupa ea va mai urma o zi, si pe urma alta si alta si pana la urma timpul si distanta isi va spune ultimul cuvant si nu vom mai putea reveni.
E un amalgam de ganduri in mintea mea, toate confuze, toate in cautarea unui tel, toate au ceva in comun cu tine. Mi-e dor de tine, sa te strang in brate, sa-mi las capul pe umarul tau si sa-ti soptesc la ureche tot ce imi trece prin cap oricat de nesemnificativ ar fi. Intind mana fara a vrea sa ating o tinta, prind o mana imaginara din aer, e rece, e la fel ca mana ta. Simt mangaierea ta in mangaierea aerului rece din camera.
O clipa te-am vazut dupa atata timp si nu mi-a fost de ajuns; o viziune ce a trecut intr-o clipire de ochi si m-a facut sa intreb daca nu cumva am visat. Tin minte ca m-ai sarutat, tin minte ca te-am strans in brate, tin minte ca ti-am tinut mana inghetata de frig in mana mea la fel de rece. Tin minte ca te-am privit tot timpul in ochi si am incercat sa-ti gasesc mereu privirea sa ma asigur ca nu visez; cum ar fi putut sa fie un vis ?
Esti din nou departe, n-a trecut nici o zi si mi-e dor de tine, dupa atata timp mi-e iar dor de tine. Credeam ca am uitat, credeam ca nu-mi mai pasa si exact cand nu mai aveam nici un gand pentru tine ai venit iar sa-mi zdruncini micul meu univers inchis.